Ia o pauză de 5 minute și gândește-te ce simți în privința carierei tale: cât de fericit/ă și împlinit/ă ești pe o scară de la 1 la 10? Dacă nu ai răspuns 10, poate ai dori să verifici compatibilitatea carierei tale cu personalitatea și abilitățile tale…

De ce este această compatibilitate importantă? Pentru că trăsăturile tale nu îți influențează doar viața privată ci și traiectoria profesională. În general, angajatorii caută candidați cu trăsături psihologice clare și bine-definite, pentru că aceștia sunt percepuți ca o viitoare contribuție pozitivă la cultura companiei, pot întreprinde multe sarcini și respectă termenele limită. În plus, aceștia sunt motivați și pasionați de ceea ce fac, iar acest lucru contribuie categoric la succesul lor.

Ok, dar cum poți îmbunătăți aceste trăsături într-un mod prin care să ieși în evidență în fața angajatorilor și care să îți aducă și fericire profesională? 2 cuvinte avem: personalitate și aptitudini.

Pasul 1: Cunoaște-te mai bine

Personalitatea – este ceea ce ne face să fim unici – ne influențează valorile, interesele, modul în care percepem lumea care ne înconjoară și modul în care învățăm și ne dezvoltăm. Personalitatea se formează în primii ani de viață și continuă să evolueze odată cu noi.

Da, știm că există sute de teste de personalitate, dar cele mai multe sunt la fel de încredere precum horoscopul… Iată mai jos cele mai importante 5 trăsături de personalitate care te pot descrie, conform specialiștilor reali:

  • Extraversiune – include caracteristici de personalitate legate de asertivitate, sociabilitate, atitudine prietenoasă, dinamism
  • Agreabilitate – atribute precum încrederea în oameni, bunăvoință, sensibilitate
  • Conștiinciozitate – include caracteristici de comportament legate de solicitudine, autodisciplină, autorealizare, organizare și orientare spre detalii
  • Stabilitate emoțională – se referă la reacții naturale precum calmul, nivelul de anxietate, variații ale stărilor de dispoziție
  • Deschidere către noi experiențe – caracteristici legate de imaginație, perspicacitate, varietate de interese

Aptitudinile – sunt acele însușiri psihice și fizice individuale – dezvoltate, perfecționate și aplicate în situații reale – și care mijlocesc performanța în efectuarea unei activități. Aptitudinile alcătuiesc latura instrumentală și executivă a personalității.

Sunt 3. Iată-le mai jos:

  • Aptitudinea verbală – reflectă capacitatea ta de a înțelegeși folosi cuvinte într-un mod optim pentru redarea unui mesaj
  • Aptitudinea numerică – pe scurt, ești priceput/ă la matematică
  • Raționament deductiv – abilitatea de a analiza argumentele date și de a ajunge la o concluzie logică.

Pasul 2: Obține SUCCESUL!

Ok, acum știi ce înseamnă fiecare și suntem siguri că te-ai întrebat deja ce și cum ți se aplică și ție, si mai ales – cum te ajută în carieră? Experții VIA au îți oferă 4 ponturi secrete despre cum să folosești informațiile despre personalitatea și aptitudinile tale pentru a atinge succesul în carieră:

Secretul #1 -Testează, testează, testează! Este primul și cel mai important lucru pe care îl poți face. Găsește un instrument de evaluare a personalității și aptitudinilor de încredere și află unde te situezi. În acest fel, vei ști exact care îți sunt punctele forte dar și punctele slabe. Gândește-te la acestea ca la o analiză SWOT, pe baza căreia îți vei clădi un plan de carieră.

Secretul #2 – Află-ți interesele! Interesele se află la limita dintre personalitatea și abilitățile tale. Iar dacă abilitățile reprezintă ceea ce poți face cu pricepere, interesele sunt cele care îți aduc fericire. Așadar, ia un pix și creează o lista cu 10 lucruri care te fac fericit/a – pot fi hobby-uri, activități diverse, tot ce îți trece prin minte.

Secretul #3 – Compatibilitatea este cheia! Acum știi cine ești, la ce te pricepi și ce te face fericit! Felicitări, deja ești cu un pas înaintea celor mai mulți candidați! Următorul tău pas este să găsești adevărata compatibilitatea cu job-urile. Cum poți face asta? Poți să comanzi un astfel de raport aici sau pur și simplu să îți notezi trăsăturile de personalitate și aptitudinile pe o parte a unui tabel și cerințele job-urilor dorite pe cealaltă parte. Astfel, știi care sunt șansele tale de a da tot ce poți si de a atinge succesul la job-ul dorit.

Secretul #4 – Continuă să evoluezi! Dar dacă ești, de exemplu, o persoană care lucrează în vânzări și vrei să devii inginer? Sigur că este posibil! Trebuie doar să verifici de care aptitudini ai nevoie, la care mai trebuie să lucrezi și care job din domeniu este compatibil și cu personalitatea ta! Și mult succes, îți ținem pumnii!

Jobul tău ideal este la un click distanță iar azi este o zi perfectă pentru a alege fericirea. Începe cu primul pas: cunoaște-te mai bine. Și urmărește-ne pe Facebook, Instagram si LinkedIn pentru mai multe sfaturi despre cum să atingi și succesul și fericirea în viața ta profesională!